Generația Micului Prinț și Integrarea Europeană

 

Tricolorul și Floriile

 Anul acesta, Ziua Națională a Tricolorului a continuat cu frumoasa sărbătoare creștină FLORIILE...

Doresc să cunoașteți câte ceva din istoriia Tricolorului... 

La început a apurut în Chișinău un Tricolor al României. Și apoi câte un tricolor micuț, confecționat acasă de careva gospodine cu familii de patrioți...  Iată în acele clipe eu m-am legat de mama să-mi cumpere un tricolor... Dar nu unul oarecare, ci cu stema Moldovei... Parlamentul încă nu primise Legea despre Tricolor... Așa că, la biroul Organizației Mondiale a Copiilor Talentați deja era arborat un Tricolor, care m-a costat o avere. 

Peste ani, cineva dintre vizitători ne-a șterpelit Tricolorul... Dar nu a fost o tragedie, căci republica deja era plină cu acest simbol al micului stat. Eu cred că am o mulțime de poze cu Tricolorul... 

O imagine de la o ședință a Cenaclului Grai Matern, la Biblioteca Transilvania...

Revista „Micul Prinț” promovează valori

 

Să știm să ne promovăm

        E un mare talent să știm să ne promovăm...Nu mai e timpul când toți mergeam spre comunizm, așteptând cuminți să ne promoveze un cineva... E timpul să ne promovăm noi înșine. Să ne promovăm talentul, să promovăm competențele, valorile noastre care pot fi de folos comunității, societății... Să ajutăm să-și promoveze valoarea și rudele noastre, și prietenii, colegii noștri sau simpli cunocuți cu care ne vom putea mândri că ne sunt contemporani... Doar astfel vom pretinde la crearea unei societăți prospere. Să știm, să dorim să promovăm personalitățile culturii naționale, tradițiile, neamul, țara...

Organizația Mondială a Copiilor Talentați (OMCT), în activitatea sa de peste 30 ani, prin proiectele sale întotdeauna a promovat tinere talente, a promovat valoarea, a promovat personalitățile neamului, patrimoniul cultural .al Republicii Moldova... Dacă e să vorbim doar de cele trei proiecte cu numele de „micul prinț” -

Revista „Micul Prinț”, pe care o edităm din 1993,

Festivalul-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț”, pornit în 1993, când umblam prin localitățile republicii să descoperim copii talentați pentru Colegiul de Redacție al Revistei „Micul Prinț”, de la care a și pornit festivalul. 

Fiind primul concurs international lansat după proclamarea independenței Republicii Moldova, desfășurându-se an de an, Festivalului-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț”   a acoperit un gol enorm în procesul cultural-educațional, rămânând a fi unul din proiectele cele mai îndrăgite de tinerele talente din țară și nu doar. Concursul e singurul proiect de acest fel „importat” din afară în România, în anii 1997-1999 concursul desfășurându-se la București, sub patronajul Președinției României, după care în fiecare județ se desfășoară câte un concurs. 

Până în prezent Festivalul-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț” a lansat la nivel național și internațional și a promovat peste cincizeci mii tinere talente de pe toate continentele...

 și

Balul „Micului Prinț” - cel de-al treilea proiect pornit de la Revista „Micul Prinț”.

Vom descoperi trei platforme unice de lansare și promovare a tinerelor talente din diferite domenii de activitate.

A te promoca sau a promova pe cineva e o mare muncă și o investiție nu doar de competențe solide, investiție a timpului vieții tale, ci și investiții solide de resurse umane, resurse informaționale variate, resurse logistice... Unde găsim toate acestea?

Câță lume dispune de resurse financiare și nu știe ce să facă...

(O meditație din timpul pandemiei)

DANIEL VEREJANU la AKADEMOS

Ochiul interior al cunoașterii:

tristețea metafizică în lirica lui Lucian Blaga

Perioada activității diplomatice a lui Lucian Blaga, care poate fi denumită cu îndreptățire o perioadă europeană în sensul unei vădite ascendențe valorice a creației sale – filosofice, lirice și dramatice – ne dezvăluie o amplitudine și o profunzime deosebită a viziunilor. Se conturează noi zări și etape ale evoluției sale, care se pune, așa cum remarca Mihai Cimpoi, sub semnul unui proces de ontologizare, asigurat și de o continuă intelectualizare, de intrare în zona lucifericului, a problematicului gnoseologic. Se deschide acum, după cum mărturisește însuși poetul, un alt ochi interior, ochiul cunoașterii:„Cu toți și cu toate

m-am zvârcolit pe drumuri, pe țărmuri, între mașini și-n biserici,

Lângă fântâni fără fund / mi-am deschis ochiul cunoașterii”

Citatul e din Tristețe metafizică, poem-cheie al volumului lauda somnului și care poate fi extrapolat asupra întregii lirici a perioadei și chiar a poeziei sale în ansamblu. Dedicația lui Nichifor Crainic, poetul tradiționalist de orientare mistică, este și semnificativă: ca și autorul Nostalgiei paradisului, Blaga își propune să dea expresie tainelor de sus și tainelor ascunse în adâncurile pământului, care pot fi revelate prin izvoarele ce se deschid, prin „apele sfinte și rele”, ca cele în care se oglindește Sfântul gheorghe, prin ochiul pe care-l deschide în pământ, prin clopotele sau sicriele care cântă „subt iarbă cu miile”, prin „fântânile nopții care deschid ochii și ascultă întunecatele vești”.

Este o frenezie a unei deschideri sub bolta unei tristeți metafizice generalizate, spre alte spații, bineîn- țeles transcendente, spre alte timpuri, evident legendare, arhetipale, spre înseși sferele speculației din zona uranică, spre diferitele vârste, spre poveștile sângelui uitat de mult, care se trage spectaculos din sinele poetului „înapoi în părinți”.. Am putea vorbi, astfel, de o surprindere a revelațiilor, pe care Blaga o identifică la goethe în forme pline de viață, plastice, mișcătoare, denumite gestalten, imposibil de tradus în limba română pentru că înseamnă formă, figură, configurație, cuvintele noastre „având un înțeles prea rigid, prea geometrizat, ca să poată reda întocmai sensul celui german” . Este, în volumele la curțile dorului, lauda somnului și la cumpăna apelor, o manifestare a unei pasiuni faustice de cunoaștere, concretizată în formele demonicului, teoretizate de goethe și expuse eseistic de Lucian Blaga în daimonion, scrisă în 1926–1930, exact în perioada când apar cele trei volume:

„1) Pe planul metafizic demonicul intră ca element paradoxal în panteismul lui goethe.

2) Pe planul istoric demonicul e un principiu supraistoric al aparițiilor istorice.

3) Pe planul estetic demonicul rezumă mitic iraționalul artei.

4) Pe planul etic faptele izvorâte din demonic stau întrucâtva în afară de legile morale.

5) Pe planul psihologic prin ideea demonicului se proiectează o vagă lumină asupra inconștientului. În teoria geniului demonicul e un element sine qua non prezent și activ în orice geniu.

6) Pe planul filosofiei culturii demonicul este izvorul elementelor iraționale din orice cultură” .

Poemele din cele trei volume și piesele Meșterul Manole și Avram iancu, cu o figură mitică și alta istorică în centru, exprimă prin liniamentele lor esențiale tocmai farmecul demonicului din lume și în univers și relevabil doar prin semne ce se criptează progresiv în ascunsul ce glisează în mai ascuns. Poemul lumina de ieri ne vorbește anume despre această căutare efervescentă a unei lumini tainice, ascunse în ceea ce a fost („un cer trecut”, „aurore ce-au fost, țâșnitoare, aprinse fântâni”) și ceea ce a rămas în sinele poetului („o oră mare rămasă în mine fără făptură”), în lumina strânsă „sub stelele de ieri” (lăudate de poet):

„Caut, nu știu ce caut. /Caut un cer trecut, ajunul apus.

Cât de-aplecată e fruntea menită-nălțărilor altă- dată! /Caut, nu știu ce caut.

Caut aurore ce-au fost, țâșnitoare, aprinse fântâni – zi cu ape legate și-nvinse.

Caut, nu știu ce caut. Caut o oră mare rămasă în mine fără făptură

Ca pe-un ulcior mort o urmă de gură

Caut, nu știu ce caut. Sub stele de ieri, /Subt trecutele, caut lumina strânsă pe care-o tot laud”

Tristețea metafizică e generată, în consecință, de o căutare ostenitoare, sisifică, de o acțiune reiterată obsedant, ca cea a legendarului Meșter Manole, pusă sub fatalitatea demonicului, a iraționalului. Conștiința actului relativizator al timpului, semnificată aici de inexorabilul ieri, a fost, a trecut – izomorfie a motivului blagian al marii treceri – domină discursul liric ajuns la cumpăna apelor, la revelarea zădărnicirii căutării semnelor și a instalării tăgăduirilor și a unei atmosfere autumnale de crucificare cristică, de cădere din înălțime a unor grele ciocârlii:

„Arbori cu crengi tăgăduitor aplecate, Fac scoarță în jurul unui lăuntric suspin,

Pe toate potecile zilei Cu surâs tomnatic     

Se răstignesc singuri 

Cristoși înalți pe cruci de arin.

grele din înălțime cad ciocârlii

Ca lacrimi sunătoare ale dumnezeirei peste ogor;

Pe drumuri pornit 

Iscodesc semnele 

Întregului rotund depărtat

(Mai mult AICI)

                                                                                          Daniel Verejanu

P

UN STAGIU LITERAR DE JUMĂTATE DE SECOL

RENATA VEREJANU, UN STAGIU LITERAR DE JUMĂTATE DE SECOL

Acad. Mihai Cimpoi într-un eseu din Revista „Luceafărul”, Botoșani, se întreba „Cine e Renata Verejanu” și răspundea în prefața la volumul „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”. Noi vom încerca să răspundem prin eseul din recenta Monografie bibliografică:

Renata VEREJANU este poet, romancier, traducător, scenarist, regizor, editor, producător de festivaluri naționale și internaționale, activist civic, lider al mișcării naționale de renaștere de la Chișinău. Născută pe o brazdă de toamnă, în câmp, și adusă acasă într-o trăsură, sus, pe snopii de porumb, după cum mărturisesc băștinașii, acest alai prevestea nașterea unei personalități marcante. Școala Medie din satul natal Verejeni, Ocnița, o absolvă (1966) cu medalie de argint pentru merite la învățătură, făcând apoi, pe rând, o facultate la Chișinău, alta la Moscova și studii doctorale la București. La anul IV de studii la Facultatea de Inginerie Economică a Politehnicii de la Chișinău, este invitată să activeze la Ministerul de Finanțe (1969). În 1971 solicită Ministerului (după legile acelui timp) permisiunea de a face a doua facultate, în domeniul literaturii, însă este tratată cu refuz, motiv de a se transfera la Ministerul Ameliorărilor și Gospodăriei Apelor. În timpul renașterii naționale a activat în calitatea de redactor șef la Teatrul Etno-folcloric „Ion Creangă” din Chișinău,  cercetător științific la Muzeul de Literatură D.Cantemir al Uniunii Scriitorilor din Moldova etc.

Din 1988 activează în societatea civilă, fiind fondator și lider al mișcării social-culturale Cenaclul „Grai Matern”, cu care s-a aflat pe linia întâi a procesului de renaștere spirituală și democratizare, lunar desfășurând evenimente literar-cultural-educaționale unice, promovând evenimentele și personalitățile interzise la acel timp: prima sărbătorire a Zilei Unirii în Piața Marii Adunări Naționale (în URSS, 24 martie 1991), prima sărbătorire a Mariei Cibotari (1989, interzisă în URSS), Jubileul de 50 de ani a lui Dumitru Matcovschi (în timp ce poetul se afla pe patul suferinței), lansează filmul interzis a lui Vlad Ioviță și Gheorghe Malarciuc… Un impact extraordinar avu propria Serată de Creație de la Sala cu Orgă din Chișinău, care a reunit academicieni și mari personalități (Eugen Doga, Mihai Cimpoi, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciobanu…) Apoi lansează o întreagă rețea de ONG-uri culturale și mass-media, fiind aleasă și realeasă președintele Agenției de Presă a Tinerilor Jurnaliști (1991), președintele Organizației Mondiale a Copiilor Talentați (1995-prezent) cu care a obținut statut participativ la Consiliul Europei (2001-2017), fiind invitată anual la diferite training-uri, reuniuni, conferințe internaţionale, simpozioane, congrese mondiale, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, (în calitate de poet şi expert, lider de ONG cu statut participativ), fiind și co-fondator a primelor cluburi ale Consiliului Europei (proiect al fiului Daniel); președintele Federației din Moldova a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (2000-prezent), fiind membru activ al Federației Mondiale și membru fondator al Federației Europene; președintele Academiei Europene a Societății Civile (2003-prezent), președinte al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație (2018-prezent) și alte structuri moderne ale societății civile cu care a lansat peste 100 de proiecte cultural/educațional/sociale, literar/editoriale și mass-media, multe devenite o tradiție, fiind implementate an de an: Festivalului-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț” (regizor și producător 1993-prezent, competiție care a lansat peste 50 mii de tinere talente de pe toate continentele), trei ani desfășurând festivalul la București, sub patronajul Președinției, aducând dovada că România e țara copiilor talentați, contribuind astfel la integrarea statului român în UE; fondatorul și editorul Revistei „Micul Prinț” (1992-prezent) și al Ziarului „Copiii Europei” (1997-prezent), primele publicații de cultură română pentru copii și tineret din republică, primele publicații transfrontaliere; desfășoară la Chișinău Prima Conferință Europeană a Junilor Jurnaliști (Conferința JJ), Conferința Transfrontalieră a Tinerilor (Conferința TT), Summit-ul Tinerelor Talente; Forumul Oamenilor de Creație (FOC), Lecțiile deschise ale poetei Renata Verejanu „EU AM DREPTUL”, la Palatul Național,

 Marșul Voluntarilor pentru Pace în parteneriat cu Parlamentul republicii, Întâlniri de Elită, Asambleea în Deplasare a Tinerilor Europeni; Marșul Voluntarilor pentru Drepturile Omului în parteneriat cu Casa ONU de la Chișinău, Caravana Culturii Păcii, prima caravană din est spre vest, care porni de la Chișinău, și cu care trecu din țară în țară, din capitală în capitală, până la Consiliul Europei (Strasbourg) și UNESCO (Paris), unde membrii caravanei au fost primiți de înalte oficialități, și multe alte proiecte unice cu care a schimbat mentalități.

Debutul literar îl face pe când era elevă, în presa locală cu poezii și proză scurtă. În presa republicană debutează în 1969, ziarele Tinerimea Moldovei, Cultura, Învățământul public, Chișinăul de seară, Literatura și Arta, revistele Moldova, Femeia Moldovei, Columna fiind edițiile care au susținut publicarea poemelor scrise totalmente altfel decât era îmbâcsită presa de la Chișinău.

În primăvara lui 1974, poetul Liviu Damian, la acel timp vice-președinte al Uniunii Scriitorilor din RSSM, intrând în biroul Secției Poezie, se văzu nevoit să asculte un academician citindu-și discursul de pe 60 de pagini dactilografiate, după care Poetul întrebă: „Se preconizează admiterea cuiva în membri Academiei de Științe? Pe marginea activității cărei personalități e acest discurs?” Aflând că e pur si simplu discuția primului manuscris de poezii al unei absolvente de la Politehnică, Liviu Damian ceru manuscrisul, îl deschise demonstrativ, nimerind la poemul Balansuar, și, după ce îl citi în glas tare, zise șefului Secției de Poezie: „Dragul meu coleg, asemenea poezii nu trebuiau să fie ținute și murate aici atâțea ani. Dă-i drumul la editură, căci și acolo mai are de stat ani de zile”.  În vara lui 1974 trece cu succes concursul de creație, apoi și examenele la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova, unde va studia șase ani în care va vizita cele mai importante teatre, expoziții interzise, cercuri literare, își va face o bogată biblioteca de carte românească, timp în care poeziile i-au fost solicitate, traduse și editate de cele mai importante ediții unionale: Literaturnaia Gazeta (săptămânalul Uniunii Scriitorilor din URSS), SMENA, revista tineretului, Drujba Narodov, Sovetscaia Jenscina îi traduce poeziile în peste 20 cele mai răspândite limbi ale lumii, într-un tiraj de peste un milion de exemplare. Revista unională CLUB îi editează primul CD cu un tiraj de 50 mii exemplare, cu un recital al autoarei de poezii proprii. Editorial debutează cu volumul de poeme „Până la dragoste” (1979), manuscrisul cărei a fost prezentat ca lucrare de licență și, în primăvara lui 1980, susținut pe notă maximă. Tradusă în limba rusă și editată la editura Molodaia Gvardia (Garda Tânără), Moscova, 1982, într-un tiraj de 30 mii exemplare, cartea Do liubvi va obține Premiul Literar Unional „Maxim Gorki” (1983), un premiu de mare prestigiu. Invidia basarabeană  nu-i va ierta acest mare succes, reținându-i acasă, la Chișinău, cele cinci manuscrise de poezii, prezentate în 1980 la editura unică, a statului, unde aveai dreptul să editezi în limba maternă, și care vor vedea lumina tiparului abia peste 10 ani, în 1989, unite într-un singur volum Ofrandă omeniei. Tirajul întreg de 5000 exemplare, depozitat la librăria USM, dispăru întro noapte. O angajată a librăriei ascunsese doar 50, pe care în mare taină i le-a dat autoarei, cărți din care poeta a dăruit în 1991 și la București, și la Buzău (la întâlnirile pe care i le organizase Dan Anghelescu), apoi dărui câteva și poeților de la Brașov și Iași.  Marginalizată drastic, iar detractorii s-au grăbit să o toarne ca „pro română

Renata Verejanu este unul dintre primii poeți ai generației 70-iste care s-a bucurat de înalta apreciere a creației sale la Conferințe științifice de la AȘM (2012, 2017), Simpozioane la instituții universitare (2014, 2015, 2016, 2017, 2018), expoziții personale de carte: Expoziții-Eveniment „Poetul Dintre Milenii”, 2017, Expoziții-Eveniment „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”, 2022,  desfășurate de Biblioteca Națională a Moldovei în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova; Expoziția „Renata Verejanu – Poetul Dintre Milenii” de la Parlamentul republicii, Anul „Renata Verejanu”, 2017, lansat de Centrul Academic Eminescu, Anul „Renata Verejanu” de la Bibliteca „Hristo Botev”, 2021, „Săptămâna Poeziei cu Renata Verejanu”, „Zilele Poeziei Moderne cu Renata Verejanu”, sute de lansări de carte. Zeci de cărți de poezii, interviuri, maxime și cugetări, romane au obținut premii la Saloane Internaționale de Carte de anvergură din republică și de peste frontierele ei. Un eveniment literar-cultural-educațional-social unic care are un impact extraordinar de benefic e Festivalul Internațional de Poezie „Renata Verejanu”, lansat în 2014 de Academia Europeană a Societății Civile, în parteneriat cu Institutul de Filologie al AȘM, Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM, Compania Teleradio-Moldova, Primăria mun.Chișinău (Pretura Centru, Pretura Ciocana, Pretura Buiucani), Biblioteca mun.B.P.Hașdeu, Centrul Academic Internațional Eminescu, Biblioteca Transilvania, Secția de Cultură Ocnița, Casa-Muzeu „Constantin Stamati”, Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” și Biblioteca „Eugen Coșeriu” (Bălți), Biblioteca raională Drochia, Biblioteca raională Rezina, Biblioteca raională Căușeni, Biblioteca raională Cahul…Revista BOEM@, Galați…

În 2010 a primit înalta demnitate de stat Om Emerit al Republicii Moldova. Pentru susținerea acestei distincții stă argument și opera sa: peste 70 de titluri de carte de autor (volume de versuri, romane, interviuri, eseuri, pledoarii, opinii, cronici, maxime și cugetări, portrete, proză filosofică). În prima toamnă de pandemie editează câteva din cele 33 de volume din Colecția ”Generația Dintre Secole”, astfel preconizând să atingă cifra de 100 titluri de carte de autor. E coautor la alte peste 50 de cărți, Renata Verejanu fiind prezentă în enciclopedia Femei din Moldova (2000), în calendarele naționale a marilor personalități, în antologii a celor mai mari poeți români traduse în limba engleză și editate în România, SUA, Australia.

Criticul literar Ion Ciocanu (redactorul plachetei de debut), o considera pe poetă „cu un pas înaintea timpului său, a generației sale”. Cartea legendă, constituită din cinci manuscrise reținute zece ani și editate de editura unică (a statului) în volum antologic Ofranda omeniei, în 1989, cu grafie chirilică, e prima antologie a unui poet basarabean al secolului XX, care dă riposta unui regim odios, regimului totalitar, volum care peste decenii trece cu demnitate frontierele republicii, fiind editată în colecția Opera Omnia la ed.TipoMoldova, Iași. În prezent Ofrandă omeniei a ajuns la ediția a 6-a, fără ca în poeme să se redacteze o virgulă sau o silabă, volum care prin abundența de idei curajoase, prin originalitatea metaforelor a inspirat 60-tii, 70-tii, 80-tii și continuă să inspire generațiile mileniului trei de pe ambele maluri ale Prutului. „La apariţia Ofrandei omeniei am ştiut că sunt unul dintre poeţii adevărați ai generației dintre secole”, recunoscu mai târziu poeta, neaderând la nici o grupare. Pentru dorința de a fi liberă și independentă a plătit scump. În acei ani de apogeu ai totalitarismului, Renata Verejanu era poetul „generației de pe linia întâi a renaşterii spirituale”, cărei ia zis: „generația dintre secole”. Ofrandă omeniei, afirmă acad. Mihai Cimpoi, a fost și rămâne mai mult decât un volum, e ars poetica scriitoarei. În prefața la a doua antologie „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”, acad. Mihai Cimpoi constată: „Dincolo de catagrafierea ripostelor morale și a fiziologiilor sociale, de cardiograma timpului însuși – bolnav, vitreg, măcinător – adevărat timp bacovian ce înstrăinează ființa, o „ostenește”, o încarcă cu nervi, ceea ce conturează un portret de grup, dăm de un autoportret al poetei, surprinzând în registre diferite – de clipe frumoase „goetheene”, de inspirație lirică pură, de „mici bucurii”, de „convorbiri cu florile”, de „colind de la mama”, de „gestul timpului”, de „cântece de crizantemă”, de „sondele iubirii” ce storceau „ecou fierbinte”, de „mirare a inimii”. În alt pasaj istoricul literar zice: „Nota individuală puternică o dă un eticism ardent, programatic, de o înaltă tensiune, însemn al unei împăcări / neîmpăcări trăite la cote dramatice, în momente de sfâșiere lăuntrică, de durere și supărare. De aici spiritul justițiar al poetei, punerea în cumpănă valorică și morală a tot ce se întâmplă și a tot ce i se întâmplă. Umbra zeiței Themis e în fiecare rând, în fiecare mărturie, în fiecare trăire, în dialogul permanentizat cu Celălalt căruia i se adresează mesajul. „Cerul zilei” care lovește „cerul nopții” stârnește o reacție sufletească aparte. În lupta în care e angajată nu poate să accepte condiția de învinsă: „Și mă simt în toate învinsă, / dar supusă nu pot fi. / Sunt datoare c-o iubire / clipei în care voi muri.” E o emoționantă mărturisire aici, cu valoare de conduită morală”. În final exegetul afirmă: „Un alt merit deosebit al Renatei Verejanu este acela de a cultiva formula poeziei de inspirație socială și națională, în spiritul Leonidei Lari sau Anei Blandiana. Ea imnifică paternii spirituali (Ștefan cel Mare și Sfânt, Eminescu), adresează ode democrației și Europei (Tinerețea Europei adună hrană Păcii mondiale), elogiază dorul de Spania a lui Federico García Lorca, își plânge împreună cu neamul destinul: „Sufletul meu retras în cearcăne grele,/ Nesupus învățăturii lui Karl Marx, –/ Numără zilele – bârne pilite-n surcele/ Sărăcite-n culori, adevăr… sânge ars /Jalea unui popor, a unei lumi învinuite… /Jale, venind din dezordine, din apocalips, /Sfârtecă efemere uși zăvorâte… /O, cinstea și dorul meu neînvins…” (Noțiune de neam, 1980).

Opera poetică și activitatea Renatei Verejanu au fost apreciate de critici și istorici literari, oameni de cultură, scriitori din Moldova, România, Canada, Italia, Germania, Federația Rusă, Olanda, Danemarca, Ucraina, Chile, Bulgaria, Franța, Australia: acad. Mihai Cimpoi, acad. Ion Druță, acad. Eugen Doga, acad. Anatol Ciobanu, acad. Dumitru Matcovschi, acad.Vasile Tărâțeanu, E.S. Ion Brad, E.S. Nicolae Mareș, dr.hab.Ion Ciocanu, dr. hab. Aliona Grati, dr.hab. Mihai Dolgan, dr.Veronica Popa, dr.Gheorghe Bădărău, dr.Tatiana Butnaru, dr.Laura Tugarev, scriitorii: Vladimir Beșleagă, Ovidiu Bufnilă, Gheorghe Malarciuc, Leonida Lari, Anatol Codru, Alexandru Cozmescu, Liviu Damian, Ioan Barbu, Romeo Tarhon, Anatol Moraru, Victoria Milescu, Iurie Colesnic, Melania Cuc, Anatol Ciocanu, Victor Teleucă, Mihail Hazin, Lidia Grosu, Galina Codreanu, Victor Prohin, Ion Proca, Andrei Dumbrăveanu, Claudia Partole, Vasile Popovici, Nina Slutu-Soroceanu, Irina Stavschi, Alexandra Iunco, Tudor Colac, Vasile D. Ciubuc, Elena Șatohina, Teodor G. Calcan, Vera Crăciun, Victor Ladaniuc, Petre Rău, Alexei Rău, Lidia Kulilovschi, Nina Josu, Elena Dabija, Maria Chirilă, Mariana Ghermis, Alexandrina Vlas, Lidia Ungureanu, Corin V. Petraru, Elena Tamazlâcaru, Ana Amoșii, Tatiana Scurtu-Munteanu, Galina Matcovschi, Lidia Ursalovschi, Magda Hărăbor, Liuba Pamparău, Maria Filipoiu, Cătălina Rotaru, Alina Osipov, Oana Anca Preda, Constanța Abalasei Donosa, Ion Ifrim, Cristina Maria Firoiu, Laurențiu Bădicioiu, Tatiana Scripa, Petru Hasnaș, Angela Olărescu, Liliana Liciu, Ana Maria Gîbu, Victor Ciobanu, Veronica Simionica, Mirela Penu, Elena Zabulica, Iurii Grecov, Ion Cuzuioc, Galina Furdui, Daniela Maier, Mihaela Dendelegan, Anatol Cobencov, Valentin Protalin, Maria Tonu, Galina Erșova, Lionel Vinour, Mario Castro Navarrete, Alexandr Mihailov, Plamen Iordanov, Natalia Dardîkina, Vladimir Gusev, Tudor Palladi, Daniel Ioniță, Arcadie Suceveanu și mulți alții.

SCRIERI: Până la Dragoste, Chișinău, 1979, Virgula amendată,  Oameni dragi, Drum spre adevăr,  Fără erou însemnat, 1980, Ofrandă omeniei, 1989, din cinci cărţi reținute 10 ani; Colecţia „Ofranda omeniei”– din nouă cărţi în 3 volume: a Munci, a Iubi, a Trăi (2007); Vânzătorul vârstelor, Stema destinului, 2007, Dreptul de mamă,  Acest timp al iubirii, La o margine de ieri,  Renata Verejanu, 101 poeme, București, 2009; În lumea Renatei Verejanu, Maxime şi cugetări, 2010; În lumea Renatei Verejanu, Interviuri, 2010; Colindele iubirii,  2011, Opinii, despre un secol mizerabil şi politicienii săi; 2011, În lumea Renatei Verejanu, Societatea Civilă; 2011, Generaţia dintre secole (portrete); 2012, Pledoariile Renatei Verejanu; 2012, Chişinău-Bucureşti, Bucureşti-Chişinău, (poezii scrise în tren), 2012; Provocaţi-mă, să devin genială, 2012; Metafora nemuririi, 2012, Iubesc… 2013, Ofranda omeniei (opera omnia, Iași), 2013, Plâng flăcările-n mine, 2014, Iubirea pe toate le vede, 2017,  antologiile: Eu am ştiut să fac din viaţa mea o sărbătoare, 2012; volumul Poetul Dintre Milenii (600 pag.), 2016, Poetul nu poate fi omorât, Zadarnic încercați să mă certați cu morții, Înnobilarea acestei lumi, 2021, Al cincilea anotimp, femeia, 2022,  Evenimentele care m-au marcat, Eu port cu mine un secol de iubire, 2023, Al cincilea anotimp, femeia (Opera omnia, 800 pagini), 2023, Geniul invizibil (roman), 2016, 2017, 2022, 2023. Romane și poezii pentru copii: Soarele pătrat, Eu am dreptul, Cadoul florii;,  Până la dragoste, (cartea de debut, ediția a 2-a peste 50 ani), 2022, 2023,  Colecția „Generația Dintre Secole” 33 volume, OPERE ALESE în 12 volume.

Creația tradusă în alte limbi:  Do liubvi, Moscova,1982, На ненависть только себя не потрачю, Chișinău, 2012 ; In the world of Renata Verejanu, Interviews, Chișinău, 2012 ; In the world of Renata Verejanu,  Savings and Thinkings, 2012; The invisibil genius of the Basarabian literature: Poetry of Renata Verejanu, read again after years, 2012,  KUSS, în germană, 2017; All men who passed through my heart, în l.engleză, 2017; Saisons de mon âme, l.franceză, 2017; Evasione dalle pene, în italiană, 2017; Песня для одного расcтавания, 2017; Invisible genius of the modern lyric : Renata Verejanu's poetry read after years  /  2017, В час когда кто-то любит тебя, 2019, 2023, Отражение, 2022,

Scriitoarea Generației Dintre Secole se bucură de mai multe monografii și biobibliografii monografice:  Biobibliografia „Poetul metaforei în flăcări – Renata Verejanu” (editată de Biblioteca municipală B. P. Hașdeu, în colecția „Memoria Chișinăului), 2013, monografia„Geniul invizibil al poeziei moderne. Anul Renata Verejanu”, 2017, monografia „Poeta Renata Verejanu e mama mea” (2018, 2019), monografia „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”, 2022,  Albumul „Renata Verejanu”, Destin în imagini (2020), Regina Poeziei (Dedicații poetei Renata Verejanu) 2022, de cele zece volume de Antologii ale Festivalului Internațional de Poezie „Renata Verejanu” și alte reflecții critice.

Cei care cunosc bine opera Renatei Verejanu îi zic: Regina Poeziei, Ofranda omeniei, Omul Anului, Poetul Dintre Milenii, Ambasador al Culturii Păcii, Academecian al Academiei Europene a Societății Civile, protagonista Festivalului Internațional de Poezie „Renata Verejanu”

Om Emerit al Republicii Moldova.

Renata Verejanu e membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1990, președinte al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație din 2018.

Sursa: Monografia „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”, 2023

 

Balansoar

Cu-al meu strop de fericire şi cu stropul meu de chin

Port în glas de viscol, port şi cer senin,

Port în ochi şi cântec, şi suspin mai port –

Eu, cu stropul meu de viaţă şi cu stropul meu de mort.

Eu cu stropul meu de soare şi cu stropul meu de noapte

De voi fi cândva săracă – crede-voi că am de toate:

Şi duşmani – pe cât se poate, şi prieteni – poate unul…

Eu, cu-un strop de tinereţe Şi cu visul meu, nebunul…

Eu, cu stropul meu de dor şi cu stropul meu de ură

Alergam pe-un coridor – de la cer spre arătură,

De la inimă la grai, din tăcere până-n sânge…

Eu, cu gândul meu ce râde şi cu gândul meu ce râde.

                             1979

TIMPUL LUI LUCIAN BLAGA

.

TIMPUL LUI LUCIAN BLAGA: NEMURIREA

Din perspectiva creării timpului său, aprobat singur în lumina sa (Poezia), în sens de veşnicie sau de nemurire, Lucian Blaga îşi înfăţişează programul filosofic nu asupra timpului abstract, ci a tuturor dimensiunilor lui: timpul de ieri, timpul de azi, timpul de mâine.

Creatorii de valori, de timp – Eminescu, Blaga, Stănescu… – au oferit unul altuia din trăinicia timpului său: timpul eminescian fiind folosit cu prisosinţă de Blaga, timpul blagian fiind inspirat cu dibăcie de Stănescu, oferind la rându-i timpul său viitorilor creatori spre a nu permite deteriorarea timpului. Oare aceasta nu e o pregătire, anticipare, intenţie a eternităţii? Astfel se creează un suflet colectiv, un neam. Chiar fiind exclus din viaţa publică, Lucian Blaga a conştientizat că există pentru cultura unui neam, intuind clar spaţiul şi timpul ce-l vor avea de parcurs mesajele filosofice şi metaforele sale.

Folosind metafore precum „cascada”, „havuzul”, „fluviul”, filosoful vorbeşte despre timpul în care se simte „respirând, trăind, sperând”. Timpul blagian e „orizontul deschis unor trăiri îndepărtate prin excelenţă spre viitor” (Trilogia culturii). Anume prin acest profil, de „timp-havuz”, sufletul, despre care vorbeşte autorul, îşi are accentul hotărât şi fără ocol pus la dimensiunea viitorului. Şi are „semnificaţia unei necurmate îndepărtări în raport cu un punct iniţial, investit cu accentul maximei valori” de care, nu se poate bucura, în opinia filosofului, nici prezentul şi nici trecutul, deoarece acest fel de timp „e trăit şi înţeles prin sine însuşi”. Şi sufletul care-l trăieşte, va constata că timpul are „darul să înalţe necontenit nivelul existenţei”, fiind creator de valori tot mai înalte. Oare nu despre nemurire vorbea Lucian Blaga? Evoluţionismul şi Hegel apreciind devenirea lumii „ca o trecere de la haos la un cosmos tot mai organizat”, adică văzând-o ca pe o trecere „de la un nivel de echilibru inferior la un nivel de echilibru superior”. Asta ar însemna că lumea e cu atât „mai eterogen organizată în sisteme stabilite şi cumpănite, cu cât e mai avansată în timp” (Trilogia culturii). Cu alte cuvinte, filosoful român constată că timpului i se imprimă virtuţi creatoare.

„Timpul-fluviu” îşi are accentul pe prezentul permanent. „Prezentul de ieri, de azi şi de mâine e privit de fiecare dată ca existând pentru sine, sieşi suficient”, afirmă Lucian Blaga în Trilogia culturii. Altfel zis, timpul acesta e „adunat cu totul în momentul de faţă, dar tot aşa în tot ce a fost sau poate deveni moment de faţă”. Şi nici un „moment nu există numai ca trecere spre celălalt moment, ci e scop în sine şi pentru sine”. Scop în sine şi pentru sine poate fi nemurirea unei personalităţi devenită patrimoniu cultural al unui neam sau însăşi nemurirea acestui neam cu sens de naţiune, de popor.

Prins în imaginea mişcătoare a eternităţii (Platon), timpul la care muncea Blaga nu era atât timpul vieţii sale, cât timpul nemuririi sale, durata cărui e măsura talentului şi importanţa mesajului pentru noile generaţii printre care trăieşte deja nu autorul, ci opera sa.

Mai mult la BLAGA

DESPRE „OMUL DEPLIN” al lui LUCIAN BLAGA

Omul „nevinovat”, „paradiciac”, „omul deplin” al lui Lucian Blaga

Cercetând funcția gnoseologică a metaforei, Blaga vorbește în eseul „Geneza metaforei și sensul culturii” despre omul „devenit om”. Blaga dintotdeauna a fost preocupat de Omul înzestrat cu un destin creator de cultură (metaforică și stilistică), „cu sacrele sale rădăcini abisale” și o lansare măreață de intenții revelatorii. Adevărat ambasador al României unite, preocupat în mod primordial: să sporească mai multă fiinţă în fiinţă, Lucian Blaga a conştientizat nespus de clar valoarea momentului de creaţie. Omul, existând in orizontul misterului şi pentru revelare, e om de creaţie, om de cultură. Referindu-se la puterea creatoare, către care au fost direcţionate toate celelalte concepte potenţate din lucrărilefilosofice şi opera sa poetică, Blaga afirmă că suntem ceea ce creăm.

   Or, însuși creatorul de valori reprezintă puterea creatoare. Zămislind chipul omului de cultură, după chipul şi asemănarea sa, lirosoful sugerează că fiecare se poate concepe şi se poate afirma pe sine însuși ca o putere absolută. Anume în clipa când Omul de creație descoperă că puterea Divină e în noi, el descoperă şi puterea creatoare pe care o deţine. Doar conștientizând câtă putere creatoare deţii, te poţi surprinde într-un proces de devenire spre puterea absolută.

Comunicarea dintre conștient și inconștient,unde se naște metafora, și creându-și un timp al nemuririi, pornind de la omul „perfect, nevinovat, paradisiac” despre care vorbea Neitzsche în Voința  de putere, deschizându- și „ochiul cunoașterii”, precum mărturisește în poemul „Tristețe metafizică”, Lucian Blaga va concepe „un om deplin”. Omul, despre care Poetul scria în poemul „Sat natal” că e „prietenul mic al țărânii din sat” și poartă acum în sine „febra eternității”. Lucian Blaga îşi înfăţişează programul lirosofic nu în temeiul timpului abstract, ci al tuturor dimensiunilor lui: timpul de ieri, timpul de azi, timpul de mâine. Prins în imaginea mişcătoare a eternităţii (după Platon), timpul la care se referea Blaga nu era atât timpul vieţii sale, cât timpul nemuririi sale, durata căruia e măsura talentului şi importanţa mesajului pentru noile generaţii printre care trăieşte deja nu autorul, ci opera sa.

  Eseul în întregime AICI

     Daniel Verejanu,  exeget blagian

Metafora „Zborului frânt”

                                             

 METAFORA 

„ZBORULUI   FRÂNT”

      Vladimir Beșleagă, analistul fin, mai mult ca în oricare altă lucrare  a sa, e preocupat în Zbor frânt de procesele de conștiință, comunicarea dintre conștient și inconștient fiind folosită pe parcursul întregii lucrări nu ca un simplu decor, ci e chiar matricea în care prozatorul își creează motivațiile profunde și convingătoare. Prozatorul însuși simte nevoia urgentă de a reînnoi, în primul rând, atitudinea personajului principal față de sine însăși. De unde și libertatea lăuntrică nemaiîntâlnită. O astfel de libertate de mișcare în timp și spațiu este caracteristică scriitorilor de pe linia întâi a vieții.      

Vladimir Beșleagă şi-a impus o formulă şi un scris unic. Maturitatea artistică din Zbor frânt scriitorul nu și-o poate lămuri nici azi. S-ar părea că toți exegeții nu mai observă celelalte peste 20 de titluri de cărți ale lui Vladimir Beșleagă, toți s-au focusat pe Zbor frânt. Cu toate acestea, problematica sugerată în această lucrare e insuficient abordată de exegeză. Încercarea noastră de-a vorbi de metafora monologului, dialogului cu sine în Zbor frânt este motivată de lipsa unor studii ample şi sistematice despre metafora prozei generației de aur, despre metaforicitatea limbajului ei.

    Romanul lui Vladimir Beșleagă Zbor frânt vede lumina tiparului mai întâi în varianta de revistă, cu titlul din manuscris: „Ţipătul lăstunilor”. La editură, în 1966, scriitorul alege alt nume „unul concis, dur, dramatic până la… tragic, precum e şi mesajul cărţii”, zise autorul. Lucrarea (originală și ca formă ‒ o întindere de proză fără început și sfârșit, o povestire, o nuvelă de 200 pagini care reprezintă un singur capitol, cu foarte puțin dialog, chiar și cu foarte puține alineate, toată din amintiri, din monologuri, necesită efort la citire) a fost nominalizată la Premiul de Stat al RSSM (1968), dar nu primește premiul în acel an. În prezent romanul a ajuns la ediția a IX. Metafora monologului, de care suntem preocupați în acest eseu, accentuează și conturează un relief deosebit de cel din literatura moldovenească de până la Zbor frânt, e comunicarea cu cei aflați la același nivel de zbor, mesaj precaut și sigur. Autorul a construit o inedită interpretare metaforică a frazei, a monologului, a dialogului interior, a gândului. În Zbor frânt metafora îndeplinește funcții distincte, scriitorul folosind metafore „uimitoare”, or, anume metafora este „fantasticul instrument de descoperire a lumii, este o cale de pătrundere spre adevăr”, afirmă Ana Blandiana: „Metafora a adus prozei moderne ceea ce a adus microscopul științei: posibilitatea de a vedea însăși structura elementelor din care este compusă viața… Scriitorii moderni, contemporani subtilelor descoperiri științifice ale secolului nostru, nu au fost, deci, decât sincroni cu epoca atunci când au descoperit că în literatura nu exista adevăr mai exact decât ambiguitatea metaforei”, afirmă scriitoarea de la București în eseul „POEZIE și PROZĂ” din cartea sa „Autoportret cu palimpsest”.

Scriitorul de la Mălăieștii de pe malul stâng al Nistrului, în Zbor frânt a găsit calea sa „de pătrundere spre adevăr”, de descifrare și descoperire a lumii. Autorul unei proze moderne, prozatorul, privindu-și ades personajul drag, râul (râul Nistru), se întreabă: „Cum să nu fie mâhnit, dacă mare prăpăd și pârjol s-a lăsat asupra lui, și măcar că a pătimit atâtea, dar ca acum nu 397ține minte să fi văzut vreodată. Uneori, când cele două focuri de pe cele două maluri se încleaștă la luptă și se izbesc piept în piept, pe moarte, nu pe viață, și se reped în sus, focurile, apoi cad iar, atunci ia foc și apa lui, apa Nistrului, și începe să ardă și ea. Și arde cu pară, dar nu-i galbenă para, ci-i roșie, că-i sânge, sânge de om… Și sângele acesta se întinde pe trupul lui, al Nistrului, și îl doare, îl frige tare. Îl mână Nistrul repede, sângele acela, la vale și-l duce repede spre mare, ca să se spele de el și să se simtă iar curat cum a fost, dar nu poate: vine altul din urmă, alt sânge, sânge de om… S-ar răzvrăti Nistrul… Ar țipa Nistrul: ce faceți voi, oamenilor?” În Zbor frânt râul Nistru, personajul suficient sieși, cu importanță istorică durută după alt război, zis, „războiul de pe Nistru” (din 1992) va da mister romanului, oferind o notă „de prospețime și candoare, de simplitate binefăcătoare”. În pasajul citat din „Zbor frânt” metaforă nu e doar limbajul cu întreaga plenitudine funcțională, nu doar mijloc de exprimare, ci și de investigație a lumii. Beșleagă „valorizează posibilitățile” metaforei extinse, lumea proprie a omului, starea sufletească interioară, dar și invizibilul, „așazisul metafizic, ceea ce este dincolo”, și constituie suflarea acestei lucrări, „trăirea mesajului ei profund”. În „Zbor frânt” nașterea metaforei e din realul „plin de posibilități”, din exploatarea destinului personajelor lucrării, fie că e vorba de Isai sau de râul Nistru. 

Acad. M. Cimpoi a citit romanul de la bun început atent și a văzut prin intermediul destinului lui Isai o luptă pentru demnitatea şi frumusețea omului: „Eroul romanului subliniază mândria de a fi om. Este în Zbor frânt un patos gorkian cu linii pronunțate: totul e raportat la om întru afirmarea demnităţii şi frumuseţii lui”. În întreaga creație a lui Vladimir Beșleagă totul e raportat la om, prozatorul conștientizând că a te raporta la om e mare responsabilitate. Asumându-și trista realitate în care i-i dat să se mire, Vladimir Beșleagă o face să zâmbească, sau cel puțin să schițeze un zâmbet, să poarte în colțul gurii un surâs care-i va aduce noroc, îl va păzi de fulger, ca un paratrăsnet. Romancierul nu creează realități, ci „universuri și miracole” spre a se îndepărta pe cât e posibil de oamenii cu ghinion, de cei care atrag asupra lor tot răul de pe lume, și, multiplicându-l îl aruncă pe capul altora.       Metafora, mai ales metaforele extinse, referindu-se la structura conceptuală, rămân a fi o construcție literară, o „proprietate exclusivă”  a autorului și a romanului Zbor frânt. Metaforele celor două maluri ale Nistrului, ale apei care întruna se spală de sânge, ale celui care trece înot de la un mal la altul, deși nimeni nu l-a văzut cum trece, cum înoată, cum plânge, cum râde… Metaforele unei lupte acerbe a celor două focuri de pe cele două maluri, până „ia foc și apa lui, apa Nistrului”, sunt metafore create de talentul creatorului de destine, creatorului de istorie a unui neam întreg. Pusă în „relație cu imaginea artistică şi cu simbolul”, metafora poate fi considerată rezultatul unui transfer 398de sens. Fără să se epuizeze într-o expresie imediată, metafora din Zbor frânt oferă o amplitudine ce o distinge și-i oferă posibilitatea de a deveni o amplă f igură textuală, prin intermediul căreia exegeții și cititorii au posibilitatea de-a pătrunde semnificațiile adânci ale textului romanului.

Studiul în întregime la BEȘLEAGÂ

                                                                                                  Daniel Verejanu, cronicar literar