ORA „CONSILIULUI EUROPEI”
Organizația Mondială a Copiilor Talentați (OMCT),
ONG de tinere talente, care activează în capitală, printre proiectele pe care
le lansează spre implementare în anul 2025, proiectul „„Ora Consiliului Europei” are un
loc aparte..
„Ediția acestui an a proiectului se dedică Aniversării de 30 ani de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei, a comunicat poeta Renata Verejanu,
președintele OMCT.
Pentru crearea unui succes sigur, OMCT a decis să invite Primăria Municipiului Chișinău în calitate de partener principal (prin Direcția Generală Educație,Tineret și Sport), pentru ca această ediție a proiectului să cuprindă mai multe licee din capitală (din fiecare cartier), în dublă calitate: participanți și beneficiari, dar și câte un colegiu și un centru de excelență, instituții unde studiază tineri și tinere din toate regiunile republicii. Astfel, proiectul devine un bun al tineretului studios din toată țara.
Printre activitățile proiectului, care se vor
desfășura în trei etape, pe durata de 10 luni (martie-decembrie 2025), liderii de
la OMCT vor desfășura în luna martie un rând de traininguri pentru tinerii
pedagogi, desemnați de către fiecare instituție participant la proiect (Liceul
„Mircea cel Bătrân”, Liceul „Mihai Viteazu”, Liceul „Petru Zadnipru”, Colegiul
„Alexei Mateevici”, Centrul de Excelență în Construcții). La rândul lor, în
următoarele luni (aprilie-mai), acești pedagogi vor desfășura traininguri,
fiecare în instituția sa, cu echipa de tineret studios, aleș și înaintat de
fiecare clasă, de fiecare grupă. După desfășurarea acestor cursuri la care
elevii de la instituțiile alese vor acumula cunoștințe despre activitatea și
strategiile Consiliului Europei, despre colaborarea Republicii Moldova cu acest
for pan-european, și după evaluarea tuturor participanților la aceste ore
speciale, cei mai buni dintre elevi vor dobândi calitatea de „expert” și vor desfășura
deja ei (fiecare în clasa/grupa sa) acea oră magică – ORA „CONSILIULUI EUROPEI”.
Evenimentul se va produce în aceeași zi, la aceeași
oră în toate instituțile prinse în proiect, unde în acea zi va predomina o
atmosferă de sărbătoare. După desfășurarea Orei
Consiliului Europei, cei mai activi elevi-experți vor primi diplome de
„Tânăr Ambasador al Consiliului Europei” și trofee speciale, și alte surprize
plăcute, despre care vor afla la momentul dat.
Vorbind despre rezultatele așteptate, autorii și
realizatorii proiectului estimează că la evenimentele desfășurate în cadrul
proiectului vor participa peste 2000 de tineri, beneficiari ai proiectului,
care pe viitor, la rândul lor, vor putea promova activitatea și strategiile
Consiliului Europei în rândul semenilor săi.
Lansarea proiectului (în după amiaza zilei de 12
martie 2025), a fost o reușită, care s-a produs la Biblioteca „Transilvania”, unde
au fost invitați doar viitorii experți – tineret studios de la instituțiile
alese să participle în proiect. A bucurat clipa când Sala mare a bibliotecii
deveni neîncăpătoare, or, de la fiecare instituție invitată să participle în
proiect s-au găsit doritori de a căpăta o nouă experiență (elevi din clasele
VIII-XI și elevi/studenți de la colegii), de a dobândi noi cunoștințe, de a contribui personal la promovarea
instituției în care studiază.
Lansarea proiectului a fost onorată de E.S.Doamna Christa GOLLNER, Consul al Ambasadei Austriei la Chișinău și de domnul Dmitri PANIN, Consilier personal al Ambasadorului, Ambasada Azerbaijanului.
Organizația Mondială a Copiilor Talentați (OMCT), este un ONG international de tineri voluntari, cu cartierul general la Chișinău care a deținut statut participativ la Consiliul Europei (în anii 2001-2017).
Proiectele lansate și implementate de OMCT sunt cunoscute departe peste frontierele republicii (Revista Micul Prinț, publicația îndrăgită a tinerelor talente, care se editează din 1992, Festivalul-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț”, care a lansat deja peste 30 mii de tinere talente de pe toate continentele, Conferința Transfrontalieră a Tinerilor Jurnaliști, Politicieni, Juriști, Economiști, Artiști visavis de extinderea UE, la care au participat doctoranzi de la cele mai de prestigiu instituții universitare din Moldova, România, Ucraina, Caravana Culturii Păcii, care în 2000 porni din Chișinău, trecând din țară în țară, din capitală în capitală, până la Consiliul Europei (Strasbourg) și UNESCO (Paris), unde membrii Caravanei, voluntarii mai activi la acel timp, au fost primiți de înalte oficialități, Marșul Voluntarilor pentru Pace, în colaborare cu Parlamentul republicii, și alte, peste 100 de proiecte).
În 2001 OMCT a lansat proiectul „Cluburile Consiliului Europei”. Primul Club, fiind creat în capitala moldavă, a lansat în același an proiectul Ora Consiliului Europei, un proiect de durată, un proiect original pentru tineretul studios.
Reporter AMP-International,
sursă: Comunicatul de Presă
al OMCT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu