Se afișează postările cu eticheta Metafora. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Metafora. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 aprilie 2024

TIMPUL LUI LUCIAN BLAGA

.

TIMPUL LUI LUCIAN BLAGA: NEMURIREA


Din perspectiva creării timpului său, aprobat singur în lumina sa (Poezia), în sens de veşnicie sau de nemurire, Lucian Blaga îşi înfăţişează programul filosofic nu asupra timpului abstract, ci a tuturor dimensiunilor lui: timpul de ieri, timpul de azi, timpul de mâine.

Creatorii de valori, de timp – Eminescu, Blaga, Stănescu… – au oferit unul altuia din trăinicia timpului său: timpul eminescian fiind folosit cu prisosinţă de Blaga, timpul blagian fiind inspirat cu dibăcie de Stănescu, oferind la rându-i timpul său viitorilor creatori spre a nu permite deteriorarea timpului. Oare aceasta nu e o pregătire, anticipare, intenţie a eternităţii? Astfel se creează un suflet colectiv, un neam. Chiar fiind exclus din viaţa publică, Lucian Blaga a conştientizat că există pentru cultura unui neam, intuind clar spaţiul şi timpul ce-l vor avea de parcurs mesajele filosofice şi metaforele sale.

Folosind metafore precum „cascada”, „havuzul”, „fluviul”, filosoful vorbeşte despre timpul în care se simte „respirând, trăind, sperând”. Timpul blagian e „orizontul deschis unor trăiri îndepărtate prin excelenţă spre viitor” (Trilogia culturii). Anume prin acest profil, de „timp-havuz”, sufletul, despre care vorbeşte autorul, îşi are accentul hotărât şi fără ocol pus la dimensiunea viitorului. Şi are „semnificaţia unei necurmate îndepărtări în raport cu un punct iniţial, investit cu accentul maximei valori” de care, nu se poate bucura, în opinia filosofului, nici prezentul şi nici trecutul, deoarece acest fel de timp „e trăit şi înţeles prin sine însuşi”. Şi sufletul care-l trăieşte, va constata că timpul are „darul să înalţe necontenit nivelul existenţei”, fiind creator de valori tot mai înalte. Oare nu despre nemurire vorbea Lucian Blaga? Evoluţionismul şi Hegel apreciind devenirea lumii „ca o trecere de la haos la un cosmos tot mai organizat”, adică văzând-o ca pe o trecere „de la un nivel de echilibru inferior la un nivel de echilibru superior”. Asta ar însemna că lumea e cu atât „mai eterogen organizată în sisteme stabilite şi cumpănite, cu cât e mai avansată în timp” (Trilogia culturii). Cu alte cuvinte, filosoful român constată că timpului i se imprimă virtuţi creatoare.

„Timpul-fluviu” îşi are accentul pe prezentul permanent. „Prezentul de ieri, de azi şi de mâine e privit de fiecare dată ca existând pentru sine, sieşi suficient”, afirmă Lucian Blaga în Trilogia culturii. Altfel zis, timpul acesta e „adunat cu totul în momentul de faţă, dar tot aşa în tot ce a fost sau poate deveni moment de faţă”. Şi nici un „moment nu există numai ca trecere spre celălalt moment, ci e scop în sine şi pentru sine”. Scop în sine şi pentru sine poate fi nemurirea unei personalităţi devenită patrimoniu cultural al unui neam sau însăşi nemurirea acestui neam cu sens de naţiune, de popor.

Prins în imaginea mişcătoare a eternităţii (Platon), timpul la care muncea Blaga nu era atât timpul vieţii sale, cât timpul nemuririi sale, durata cărui e măsura talentului şi importanţa mesajului pentru noile generaţii printre care trăieşte deja nu autorul, ci opera sa.

Mai mult la BLAGA


vineri, 5 aprilie 2024

METAFORA, patrimoniu cultural imaterial

După opera lui Lucian Blaga

. Metafora, comunicare dintre conștient și inconștient, a păstrat gândirea blagiană actuală și peste decenii. Deși folclorul și tezaurul popular rămâne o experiență primordială în cunoașterea metaforei, cercetarea demonstrează importanța valorii acestui patrimoniu imaterial.

Invocând tema „Metafora, patrimoniu cultural imaterial”, constatăm existența unei excepționale contribuții scriitoricești la promovarea și valorificarea acestui patrimoniu. Or, Metafora e impactul benefic al activității creatorilor de valori artistice. Autoritățile literare românești care au contribuit la îmbogățirea acestui patrimoniu cultural imaterial constituie nume bine cunoscute ale literaturii clasice și moderne. Pentru studiul nostru l-am ales pe Lucian Blaga, poetul, filosoful și ambasadorul României mari, autorul trilogiilor, scriitorul care a fost și rămâne o sursă de inspirație pentru generațiile care l-au urmat. Grigore Vieru și-a mărturisit deschis acest legământ, numindu-și cartea care l-a consacrat „Numele tău”, după numele poemului dedicat lui Lucian Blaga. Fiind un bun cunoscător al literaturii universale, sesizând apariția unui nou raport artă-scriitor, gânditorul de la Lancrăm constată că anume limba română e acea profunzime din care izvorăște metaforaLimba română are darul de a produce metafore superbe, profunde, filosofice cum rar se găsesc în limbile altor popoare. Sensurile noi pe care le produc cuvintele ce constituie metafora oferă originalitate și viabilitate lucrării artistice. O primă experiență a înțelegerii metaforelor rămâne a fi folclorul, tezaurul popular. Folosind cu pricepere funcția imaginației, creatorii de metafore introduc consumatorii de metafore în acea situație imaginară la care încearcă să-i adapteze. Exegeții unei sau altei opere, căutând calea spre o realitate de profunzime, scot la suprafață sensuri nebănuite, depozitate în memoria colectivă de milenii. După puterea de a pătrunde dif erite straturi, diferite adâncimi și a răsplămădi, răstălmăci un fenomen concret, oferind un chip aparte după haina metaforică, autorului i se atribuie un stil sau altul. Expresionismul, al cărui promotor în literatura română a fost Lucian Blaga, își permite luxul celor mai moderne metafore. Meditațiile lui Lucian Blaga asupra posibilităților noastre de a ne integra în cosmos sunt oferite cititorului altor secole, altor milenii în metafore care au păstrat gândirea blagiană inedită, au ocrotit-o, au ferit-o de toate intrigile timpului. Metaforele blagiene oferite Luminii și Iubirii sunt un tezaur cultural rar. Or, aspirația fundamentală a poetului a fost susținută de iubire. „Iubind, ne-ncredințăm că suntem”, -  afirmă poetul în poemul Psalm, metafora-i devenind proverb, stare de veghe.

Articolul întreg la Metafora

                                                                                                               Daniel Verejanu



Revista „Micul Prinț”, număr nou

  Revista „Micul Prinț”, număr nou...